Anul acesta, pe 9 august,
are loc, la mănăstirea Plăviceni din fostul județ Romanați (actualmente în
Teleorman), cea de-a cincea comemorare a Tăierii Capului lui Mihai Viteazu,
căci se împlinesc 415 ani de la asasinarea voievodului, la Câmpia Turzii (9
august 1601). Locul comemorării se justifică prin aceea că aici, în curtea
mănăstirii Plăviceni, au fost descoperite, în 2010, într-o groapă zidită,
osemintele „frumos mirositoare” ale lui Mihai Viteazu. Din 2011, când acest
fapt a devenit certitudine, starețul mănăstirii, Protosinghelul Teoctist
Moldovanu, îl pomenește în fiecare an cum se cuvine, prin Sfânta Liturghie,
citirea Acatistului lui Mihai Viteazu, parastasul Voievodului și agapa
frățească.
Mănăstirea s-a ridicat în 1637, pe locul în
care se afla biserica Aluniș, construită de Doamna Stanca, soția voievodului
Mihai Viteazu, spre sfârșitul veacului al XVI-lea. Se numea așa pentru că în
copilărie, spune legenda, Doamna Stanca s-a ascuns de prădătorii turci în
alunișul care năpădea locul. După căsătoria cu Mihai Viteazu, a ridicat în
acest loc, ca semn de smerită recunoștință față de Dumnezeu, biserica numită
Aluniș, în care masa altarului era făcută din trunchiul alunului în care se
adăpostise. Biserica a primit hramul Sf.
Arhanghel Mihail (fără Gavriil!), inspirat probabil de numele voievodului.
După transformarea bisericii Aluniș în mănăstire, hramul lăcașului a fost
păstrat, fiind probabil singura biserică ortodoxă din România hrămuită astfel.
După asasinarea voievodului, în tabăra de la
Câmpia Turzii, la comanda împăratului Rudolf al II-lea, executată de generalul
Basta prin soldații valoni conduși de un oarecare Iacobus Beaurius, avem suficiente
mărturii documentare prin care să putem reconstitui odiseea osemintelor lui
Mihai Viteazu. Capul a fost luat de un credincios al său (Postelnicul Turturea,
conform unei însemnări de la 7 decembrie 1612 a lui Radu Mihnea, domn al Țării
Românești), iar trupul a rămas timp de trei zile acolo, batjocorit de oameni și
de câini, după care a fost îngropat. Ulterior, trupul a fost dus la Biserica
Mitropolitană de la Alba Iulia (Bălgrad), unde a rămas nu se știe pentru cât
timp.
În orice caz, se pare că osemintele
Voievodului au dispărut de acolo înainte de desființarea Mitropoliei Ardealului
și transformarea lăcașului în biserică catolică (1701). Ultima relatare o avem
în Cronica Transilvaniei, scrisă de istoricul maghiar Wolfgang de Bethlen, pe la 1650: „După aceea, totuşi, corpul acestuia, ca să nu fie sfâşiat de câini,
câţiva traci l-au înmormântat din ordinul lui Basta într-o groapă, pentru ca,
în cele din urmă, pcu trecerea timpului, să fie adus la Alba Iulia, unde a fost
înmormântat în biserica sfântă şi apoi,
după o vreme, a fost dus în Valahia Transalpină”.
De atunci și până în 2010, nu a mai existat
niciun indiciu referitor la trupul sau osemintele lui Mihai Viteazu.
În
2013, câțiva voluntari inimoși au ridicat aici, în curtea mănăstirii Plăviceni, lângă locul
în care a fost găsit misteriosul schelet fără cap, o statuie insolită,
reprezentând capul lui Mihai Viteazu din ceramică arsă, aşezat pe un trunchi de
stejar secular, tăiat în secţiune oblică... Este, de fapt, asocierea a două
elemente primare (lutul și lemnul) ce transmit, împreună, un mesaj tulburător
de „luaţi aminte!”. Privirea „voievodului” este necruţătoare, inevitabilă și
plină de reproş. E imposibil s-o ocoleşti... Autorul lucrării se numește
Aurelian Bădulescu.
Mănăstirea
Plăviceni a ajuns astfel, prin lucrarea subterană a istoriei și prin râvna
câtorva făptuitori contemporani, locul providențial de odihnă a osemintelor
Voievodului Întregitor, dar și spațiul de resuscitare a idealului reîntregirii
prin spirit.
Comemorarea de la Plăviceni a Tăierii Capului
lui Mihai Viteazu este un eveniment major, religios și istoric, și are loc
într-un spațiu impregnat de tragismul și gloria trecutului. În afară de
mănăstire, lăcaș nemijlocit simbolic, la câțiva kilometri, pe celălalt mal al
Oltului, se află satul Scărișoara (înființat între 1593-1640), unde se găsea și
conacul Doamnei Stanca, soția Voievodului. Pe lângă acestea, atât comuna, cât
și mănăstirea, sunt situate pe teritoriul fostului județ Romanați, județ
prestigios, atestat istoric la 1 august 1496, într-un document de pe vremea lui
Radu cel Mare (și șters din istorie definitiv în 1968 când, la reînființarea
județelor, teritoriul Romanațiului a fost împărțit între Olt, Dolj și
Teleorman).
Starețul mănăstirii Plăviceni, Protosinghelul
Teoctist Moldovanu, face următoarea chemare către toți iubitorii de istorie și
de Dumnezeu:
„La 9 August 2016, zi de mare sărbătoare la mănăstirea
Plăviceni, vă așteptăm cu deosebit respect pentru ca, împreună, să comemorăm
după putință cei 415 ani de la decapitarea Voievodului Mihai Viteazu, întâiul
întregitor și martir al neamului Românesc. Trupul descoperit în mod miraculos
în curtea mănăstirii ne obligă să ne unim smerit în rugăciune și dragoste întru
Hristos. Festivitatea începe la ora 9.00, cu Sfânta Liturghie, urmată de
Acatistul și Parastasul Voievodului, și se încheie cu discursurile oaspeților
și agapa frățească”.
In memoria lui Mihai Viteazul propun ca incepand cu 09.08.2016 in fiecare localitate din Romania sa fie decapitati 5% din populatia tradatoare.Poate asa vom reusii sa purificam tara.
RăspundețiȘtergere